O conversație cu neurologul Aurora Semerano despre studiul PESA, ateroscleroza subclinică și ce înseamnă cu adevărat protejarea sănătății creierului la vârsta mijlocie.
Ai o formare de neurolog cu subspecializare în AVC și ai lucrat într-un studiu cardiovascular. Cum s-a întâmplat asta și ce te-a atras la legătura inimă–creier?
Traseul meu are, de fapt, mai multă logică decât pare la prima vedere. Ca neurolog de AVC, îți dai repede seama că majoritatea lucrurilor pe care le tratezi nu sunt doar o problemă de creier, ci, în esență, o problemă vasculară; AVC-ul este o boală a vaselor de sânge. Asta m-a împins natural spre prevenție. Am devenit tot mai interesată de ce se întâmplă mai devreme în evoluția bolii, când oamenii sunt încă complet asimptomatici, dar unele schimbări vasculare subtile pot afecta deja creierul.
Acest interes m-a condus spre cercetarea cardiovasculară: încercarea de a înțelege acele stadii timpurii, cu ani înaintea apariției bolii clinice. Pentru că, dacă gândim la nivel de populație, cea mai mare diferență se face probabil mai devreme, prin prevenție.
Studiul PESA a arătat că peste 60% dintre persoanele de vârstă mijlocie aparent sănătoase aveau deja semne de ateroscleroză - și că acest lucru le afecta discret creierul. Care a fost reacția ta când ai văzut acele date?
Studiul PESA este un proiect amplu și în desfășurare, care urmărește persoane sănătoase de vârstă mijlocie pe o perioadă de 30 de ani, pentru a înțelege cum se dezvoltă ateroscleroza cu mult înaintea apariției simptomelor. Ce a ieșit clar în evidență destul de devreme a fost faptul că peste 60% dintre participanți aveau deja ateroscleroză subclinică, deși erau considerați sănătoși - ceea ce, în sine, pune sub semnul întrebării felul în care definim sănătatea.
Dar una dintre cele mai interesante descoperiri, dintr-o lucrare condusă de Marta Cortés (care acum este supervizoarea mea), a fost că nu este vorba doar despre o problemă vasculară. Persoanele cu o povară aterosclerotică mai mare prezentau și modificări ale metabolismului glucozei în anumite regiuni ale creierului, ceea ce sugerează că creierul poate fi afectat mult mai devreme decât credeam.
Asta schimbă cu adevărat perspectiva. În loc să vedem ateroscleroza doar ca pe ceva ce duce la infarct sau AVC mai târziu în viață, începe să pară un proces care poate influența subtil funcția creierului încă din perioada de mijloc a vieții. Aceste schimbări sunt un semn de vulnerabilitate cerebrală la vârsta mijlocie, indicând posibil o predispoziție către o disfuncție cognitivă viitoare.
Dacă ar trebui să explici unui pacient ce face ateroscleroza subclinică asupra creierului la vârsta mijlocie, ce i-ai spune?
Chiar și atunci când oamenii se simt perfect, se întâmplă destul de frecvent ca mici cantități de placă de amiloid să se acumuleze treptat, în artere, de-a lungul timpului. Alimentația, genetica, colesterolul, tensiunea arterială sau fumatul, pot contribui, toate, la asta.
Ideea centrală este că acest proces, de obicei, nu dă simptome, așa că poate trece neobservat. Dar, de-a lungul anilor, face ca fluxul sanguin către creier să fie ceva mai puțin eficient. Iar dacă asta se întâmplă treptat, ar putea avea efecte subtile asupra modului în care funcționează creierul: viteza de procesare a informației, atenția sau reziliența creierului odată cu îmbătrânirea.
Aș adăuga, însă, că văd cu adevărat acest lucru ca pe o oportunitate. Prevenția joacă un rol crucial și mă gândesc la ea ca la un sprijin, nu ca la o restricție.
Pe baza a tot ce ai văzut în cercetare și în practica clinică, care sunt cele mai importante lucruri pe care persoanele de vârstă mijlocie le pot face astăzi pentru a-și proteja sănătatea creierului mai târziu în viață - și există ceva pe listă care i-ar surprinde?
Din perspectiva cercetării și a clinicii, factorii-cheie sunt destul de constanți: somnul, activitatea fizică, sănătatea vasculară, stimularea cognitivă, reglarea stresului. Acestea sunt fundațiile care par să susțină sănătatea creierului în timp.
Ceea ce îi surprinde adesea pe oameni este cât de banali sunt acești factori. Nu e vorba doar de intervenții specifice, ci de tipare de viață: cum doarme cineva, cum își gestionează factorii de risc, cât de conectat este social și cât de activ mental își menține creierul de-a lungul anilor.
Sănătatea creierului este modelată mult mai mult de obiceiuri decât de momente izolate.
Dacă ai putea da fiecărei persoane între 40 și 50 de ani o singură rețetă pentru sănătatea creierului - dincolo de mănâncă bine și fă mișcare -care ar fi aceea?
Dacă ar trebui să dau o singură rețetă pentru cei de 40–50 de ani, ar fi aceea de a avea grijă de mediul în care trăiește creierul. E vorba, de fapt, despre a nu funcționa pe pilot automat: să rămâi curios, să înveți lucruri noi, să menții relații care contează. Înseamnă și să știi cum să te deconectezi. Odihna și recuperarea nu sunt opusul unei vieți sănătoase, ci parte din ea; creierul are, la rândul lui, nevoie de un timp de repaus adecvat ca să consolideze și să rămână rezilient.
Cred, de asemenea, că este important să vedem asta nu ca pe un compromis între sănătatea de azi și cea de mâine, care sună puțin tranzacțional, ci ca pe ceva care le susține pe amândouă în același timp. Grija pentru acești factori modelează și felul în care ne simțim chiar acum. În multe privințe, protejarea sănătății creierului pe termen lung și îmbunătățirea stării de bine de zi cu zi sunt același lucru: mai multă energie, gândire mai clară, dispoziție mai bună și menținerea independenței mai mult timp.
Dincolo de acest studiu, cred că doi dintre cei mai subapreciați factori de risc pentru sănătatea creierului sunt somnul și conexiunea socială.
Somnul este încă surprinzător de puțin luat în seamă în îngrijirea de rutină, deși avem astăzi dovezi solide care leagă atât calitatea, cât și durata somnului de sănătatea vasculară, neurodegenerare și performanța cognitivă. Este cu adevărat un pilon central al sănătății creierului (și se leagă chiar și de afecțiuni precum ateroscleroza!), așa că unește destul de strâns sănătatea creierului cu cea a corpului.
Al doilea mare factor este conexiunea socială. A fi activ social, implicat și stimulat mental pare să aibă un rol protector, în timp ce izolarea este asociată cu un declin cognitiv mai rapid. Aici ideile de tipul social prescribing devin interesante - medici care recomandă activități comunitare, nu doar medicamente.
Ambele sunt puternic modificabile, dar încă nu sunt integrate pe deplin în îngrijirea preventivă de zi cu zi și cred că e mult loc de îmbunătățit aici în viitorul apropiat.
Neurologia s-a concentrat, istoric, pe tratarea bolii odată apărută. Cum se schimbă această filosofie și încotro crezi că se îndreaptă prevenția în neurologie?
Chiar se simte că trăim o perioadă interesantă în neurologie: domeniul se deschide într-o direcție mult mai integrativă și preventivă, iar această schimbare este ceva ce, personal, mă motivează foarte mult.
În practica de zi cu si, asta poate însemna, la modul simplu, întrebări de rutină despre somn, alimentație, dispoziție, activitate fizică și conexiuni sociale - lucruri mici, adesea neglijate, dar foarte relevante pe termen lung. Și în clinicile de neurologie, acești factori încep să stea alături de markerii tradiționali de risc - nu ca anexe, ci ca parte a imaginii de bază. Ca să funcționeze în practică, avem nevoie de instrumente simple și utilizabile, și cred că informațiile din wearables vor deveni tot mai utile pentru a capta tipare din viața reală.
În final, prevenția nu ar trebui să pară o conversație care se întâmplă o singură dată, ci mai degrabă un dialog continuu la care revenim de-a lungul timpului, atât în îngrijirea primară, cât și în cea de specialitate.
ETICHETE